DESPRE MIHAELA

Parcursul meu profesional este firesc și cred că tot ce mi-a oferit viața m-a condus spre această alegere.

În familia mea s-a gătit întotdeauna sănătos, cu produse pe care acum le numim bio, dar care atunci erau pur și simplu alimente de la țară. Poate de aceea reușesc să detectez chiar și dintr-o privire produsele nocive. Asaltată de o piață consumeristă și fiind mult plecată din țară, am luat în 2011 decizia de a deveni vegetariană, ca o modalitate de a-mi proteja trupul și mintea. A fost o decizie foarte bună, însă nu mă mulțumea pe deplin, pentru că îi vedeam pe cei din jur că fac alegeri culinare dezastruase și nu știam cum să îi ajut. Din acest motiv, în 2013, am făcut un curs complex de nutriție.

M-am documentat atât de bine și am experimentat în asemenea măsură, încât aș putea să țin o tabără de detoxifiere fără să mă repet. Poate că pare wow!, dar în realitate e un pic tragic, pentru că devii extrem de selectiv! Partea bună este că îți sporește considerabil creativitatea culinară!!

DECI…..O VEGANA CU UN CURS DE NUTRITIE! POVESTEA CONTINUA!

În 2015 am descoperit crossfit-ul. Am zis din prima că asta e tot ce voiam: mișcare, sănătate, independență, resurse / cheltuieli rezonabile. Soțul meu m-a inițiat și apoi m-a susținut în practicarea lui. Ne-am amuzat împreună de primele stângăcii și ne-am bucurat apoi de rezultatele formidabile. Din nou am vrut să împărtășesc cu cei din jurul meu, așa că am făcut un curs pentru a deveni antrenor de fitness, activitate pe care o practic cu pasiune în prezent.

CUM SE VEDE RASARITUL SOARELUI LA MINE?

Între timp am devenit mamă, așa că Soarele gravitează în jurul fiicei mei, la fel cum facem și noi doi, eu și soțul meu. Fiecare dimineață e o binecuvântare pentru că îmi oferă șansa să fac ce îmi place cu adevărat: antrenamente pentru sănătate fizică și emoțională, nutriție pentru corp și minte, voie bună pentru noi toți!

Folosim cookie-uri pentru a vă oferi cea mai bună experiență online. Fiind de acord, acceptați utilizarea cookie-urilor în conformitate cu politica noastră privind cookie-urile.

Privacy Settings saved!
Setari de confidentialitate

Când vizitați orice site web, acesta poate stoca sau prelua informații din browserul dvs., mai ales sub formă de cookie-uri. Controlați-vă serviciile personale de cookie-uri aici.


Din motive performante, utilizăm Cloudflare ca rețea CDN. Acest lucru salvează un cookie "__cfduid" pentru a aplica setările de securitate pentru fiecare client. Acest cookie este strict necesar pentru caracteristicile de securitate ale Cloudflare și nu poate fi dezactivat.

Pentru a utiliza acest site web, utilizăm următoarele cookie-uri necesare din punct de vedere tehnic

Refuza toate serviciile
Accept toate serviciile
Scroll to Top